Esperanto: o limbă a păcii. De ce o urau Hitler și Stalin?

La finalul anilor 1800, orașul Białystok, cândva polonez, apoi prusac, iar mai apoi rusesc și care astăzi este din nou parte a Poloniei, era un centru al diversității, cu un număr mare de polonezi, germani, ruși și evrei Idiș. Fiecare dintre aceste grupuri vorbea câte o limbă diferită și se raportau cu suspiciune la membrii celorlalte comunități. 

Ani de zile, L.L.Zamenhof, un evreu din Białystok care se pregătise ca medic la Moscova, a visat la o modalitate prin care diverse grupuri de oameni să comunice ușor și pașnic. La 26 iulie 1887, el a publicat ceea ce se numește acum „Unua Libro” sau „Prima Carte”, care a introdus și descris Esperanto, o limbă pe care Zamenhof a perfecționat-o ani de zile, în speranța că va aduce pacea în lume.

• De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
• Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti,…

Vocabularul Esperanto este extras în mare parte din engleză, franceză, germană, greacă, italiană, latină, poloneză, rusă și idiș, deoarece acestea erau limbile cu care Zamenhof era cel mai familiar. Din punct de vedere gramatical, Esperanto a fost influențată în primul rând de limbile europene, dar, în mod interesant, unele dintre inovațiile Esperanto au o asemănare izbitoare cu caracteristicile găsite în unele limbi asiatice, cum ar fi chineza, indică Smithsonian Magazine.

Acum, la  135 de ani după, Europa este din nou sfâșiată de violență și tensiuni, în special războiul dintre Rusia și Ucraina, care este cel puțin parțial condus de o dezbatere politică despre diferențele lingvistice. Din păcate, conflictele legate de limbă sunt comune în întreaga lume. Promisiunea păcii născută dintr-o limbă comună nu a prins încă pe scară largă, dar există probabil până la două milioane de vorbitori de Esperanto în întreaga lume.

O limbă a păcii și aceeași limbă pentru toți

Crescut în mediul multicultural, dar în același timp suspicios din Białystok, Zamenhof și-a dedicat viața construirii unei limbi care spera că ar putea contribui la promovarea armoniei între grupuri. Scopul nu a fost să înlocuiască prima limbă a nimănui. Mai degrabă, Esperanto ar servi ca o a doua limbă universală care ar contribui la promovarea înțelegerii internaționale și a păcii.

Esperanto este ușor de învățat. Substantivele nu au un gen gramatical, așa că nu trebuie să vă întrebați niciodată despre genul cuvintelor. Nu există verbe neregulate, așa că nu trebuie să memorați tabele complexe de conjugare. De asemenea, ortografia este în întregime fonetică, așa că nu veți confunda niciodată litere.

În „Unua Libro”, Zamenhof a subliniat cele 16 reguli de bază ale Esperanto și a oferit un dicționar. Această carte a fost tradusă în mai multe limbi; la începutul fiecărei ediții, Zamenhof a renunțat definitiv la toate drepturile personale asupra creației sale și a declarat Esperanto ca fiind „proprietatea societății”. Curând, Esperanto s-a răspândit în Asia, America de Nord și de Sud, Orientul Mijlociu și Africa. Începând din 1905, vorbitorii de Esperanto din întreaga lume au început să se adune o dată pe an pentru a participa la Congresul Mondial al Esperanto, unde au celebrat și au folosit  limba.

Succese și victorii

După Primul Război Mondial, Liga Națiunilor predecesoarea Organizației Națiunilor Unite a fost fondată în speranța de a preveni conflictele viitoare. La scurt timp după aceea, delegatul iranian la Liga Națiunilor a propus ca Esperanto să fie adoptată ca limbă a relațiilor internaționale. Această propunere a fost respinsă de delegatul francez, care se temea că limba franceză își va pierde poziția de prestigiu în diplomație. În 1922, guvernul francez a făcut un pas mai departe și a interzis predarea Esperanto în toate universitățile franceze pentru că ar fi fost un instrument de răspândire a propagandei comuniste.

În mod ironic, viața în spatele Cortinei de Fier nu a fost mult mai ușoară pentru vorbitorii de Esperanto. În Uniunea Sovietică, se presupunea că aceștia fac parte dintr-o „organizație internațională de spionaj”. Mulți au fost persecutați și au pierit mai târziu în timpul Marii Epurări a dictatorului Iosif Stalin. Potrivit liderului Germaniei naziste, Adolf Hitler, Esperanto era dovada unui complot evreiesc de a ocupa lumea. Sub cel de-al treilea Reich, Gestapo a primit ordine specifice de a căuta descendenții lui Zamenhof. Toți cei trei copii ai săi au murit în Holocaust, la fel ca mulți vorbitori de Esperanto.

În ciuda unor astfel de evenimente, în 1954, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (mai bine cunoscută sub numele de UNESCO) a adoptat o rezoluție prin care recunoaște Asociația Universală Esperanto. Rezoluția a deschis ușa pentru ca mișcarea Esperanto să fie reprezentată la evenimentele UNESCO legate de limbă.

Să oferim păcii o șansă

În 1985, UNESCO a adoptat o rezoluție prin care încurajează țările să adauge Esperanto în programele lor școlare. De ani de zile, China a oferit Esperanto ca opțiune de limbă străină la câteva dintre universitățile sale, dintre care una găzduiește un muzeu de Esperanto. Un program de interlingvistică oferit la Universitatea Adam Mickiewicz din Polonia este de fapt predat în Esperanto.

În Esperanto, cuvântul „Esperanto” înseamnă „cel care speră”. Unii ar putea argumenta că este idealist să credem că Esperanto ar putea lega omenirea, mai ales în mijlocul unui alt război major.

Dar chiar și cele mai violente războaie nu se termină fără discuții de pace, care necesită adesea traducătorilor să interpreteze limbile părților opuse. Zamenhof s-a întrebat dacă violența în sine ar putea fi mai puțin obișnuită dacă un limbaj neutru ar putea ajuta oamenii să-și reducă diviziunile.

Vă mai recomandăm și:

Americanii care au jucat baseball în gulagurile lui Stalin

Bazinele de saramură din Marea Roșie pot însemna moarte sigură pentru curioși

Prometeu și darul focului. Ce pedeapsă a primit titanul după ce a ajutat oamenii?

Rechinii sunt mai „bătrâni” decât dinozaurii. Care este secretul nemuririi acestor prădători?